Conceptul de sine este cunoașterea noastră personală despre cine suntem. Ea cuprinde toate gândurile și sentimentele noastre despre noi înșine. Include, de asemenea, cunoștințele noastre despre modul în care ne comportăm, abilitățile noastre și caracteristicile noastre individuale.
Conceptul nostru de sine se dezvoltă cel mai rapid în timpul copilăriei și adolescenței. Aceste cunoștințe continuă să se formeze și să se schimbe în timp pe măsură ce învățăm mai multe despre noi înșine.
Vezi mai mult
Performanța profesorului este un factor cheie pentru includerea deplină a elevilor...
Vârstismul, o ciumă socială care compromite viitorul societății braziliene
Psihologul social Roy Baumeister spune că conceptul de sine trebuie înțeles ca o structură a cunoașterii. Oamenii sunt atenți la ei înșiși, observându-și stările interne, răspunsurile și comportamentul extern.
Prin această conștientizare de sine, oamenii adună informații despre ei înșiși. Conceptul de sine este construit din aceste informații și continuă să se dezvolte pe măsură ce oamenii își extind ideile despre cine sunt.
Cercetările timpurii asupra conceptului de sine s-au bazat pe ideea că este o concepție unică, stabilă și unitară a sinelui. Mai recent, însă, oamenii de știință au recunoscut-o ca o structură dinamică și activă care este influențată atât de motivațiile individului, cât și de situația socială.
Carl Rogers, unul dintre fondatorii psihologiei umaniste, a sugerat că conceptul de sine include trei componente:
Imaginea de sine este felul în care ne vedem pe noi înșine. Imaginea de sine include ceea ce știm despre noi înșine din punct de vedere fizic, despre rolurile noastre sociale și despre trăsăturile noastre de personalitate.
Această componentă nu corespunde întotdeauna realității. Unii indivizi au o percepție umflată asupra uneia sau mai multor caracteristici ale lor. Aceste percepții umflate pot fi pozitive sau negative. Un individ poate avea o viziune mai pozitivă asupra anumitor aspecte ale „sinelui” și o viziune mai negativă asupra celorlalți.
Stima de sine este valoarea pe care o acordăm nouă înșine. Nivelurile individuale de stima de sine depind de modul în care ne evaluăm. Aceste evaluări încorporează comparațiile noastre personale cu alții, precum și răspunsurile altor persoane la noi.
Când ne comparăm cu ceilalți și descoperim că suntem mai buni la ceva, stima noastră de sine în acea zonă crește. Pe de altă parte, atunci când ne comparăm cu ceilalți și constatăm că nu avem la fel de succes într-un anumit domeniu, stima de sine scade.
Putem avea o stimă de sine ridicată în unele domenii și, în același timp, să avem o stimă de sine scăzută în altele.
Sinele ideal este sinele care ne-am dori să fim. Există întotdeauna o diferență între imaginea de sine a unei persoane și „sinele ideal” al unei persoane. Această incongruență poate afecta negativ stima de sine a cuiva. Potrivit lui Carl Rogers, imaginea de sine și sinele ideal pot fi congruente sau incongruente.
Conceptul de sine începe să se dezvolte în prima copilărie. Acest proces continuă pe tot parcursul vieții. Cu toate acestea, între prima copilărie și adolescență conceptul de sine experimentează cea mai mare creștere.
La 2 ani, copiii încep să se diferențieze de ceilalți. La vârsta de 3 și 4 ani, copiii înțeleg că sunt ei separati și unici. În această etapă, imaginea de sine a copilului este în mare măsură descriptivă. Se bazează în mare parte pe caracteristici fizice sau detalii concrete.
Cu toate acestea, copiii acordă din ce în ce mai multă atenție abilităților lor. Până la vârsta de 6 ani, copiii pot comunica ceea ce își doresc și au nevoie. Încep să se definească și în ceea ce privește grupurile sociale.
Între 7 și 11 ani, copiii încep să facă comparații sociale. Astfel, ei iau în considerare modul în care sunt percepuți de ceilalți. În această etapă, descrierile copiilor despre ei înșiși devin mai abstracte. Încep să se descrie în termeni de abilități și nu doar detalii concrete.
De exemplu, un copil în această etapă va începe să se vadă ca fiind mai atletic decât alții și mai puțin atletic decât alții. În acest moment, încep să se dezvolte sinele ideal și imaginea de sine.
Adolescența este o perioadă cheie pentru conceptul de sine. Conceptul de sine stabilit în timpul adolescenței stă de obicei la baza conceptului de sine pentru tot restul vieții. În timpul adolescenței, oamenii experimentează roluri, personaje și sine diferite.
Pentru adolescenți, conceptul de sine este influențat de succesul în domeniile pe care le apreciază și de răspunsurile celorlalți apreciați la acestea. Succesul și aprobarea pot contribui la o mai mare stimă de sine și un concept de sine mai puternic în viața ulterioară.
