Înainte de a începe cu subiectul acestei postări, vă sugerăm să vizionați un scurt videoclip. Să mergem?
Vezi mai mult
Performanța profesorului este un factor cheie pentru includerea deplină a elevilor...
Înțelegeți cum comportamentul copiilor poate indica suferință în...
După cum se vede, fragmentul de mai sus este trailerul filmului „Pelos Olhos de Maise”. Cu Julianne Moore și Alexander Skarsgard în rolurile principale, filmul tratează despre divorțul zbuciumat al părinților micuței Maise și consecințele psihologice pe care le poate avea asupra copilului.
Totuși, mai mult decât numai separarea, filmul abordează un subiect foarte complicat: alienarea parentală.
Divorțul unui cuplu cu copii aduce, în sine, suferințe în diferite grade celor mici, din vinovăție, dor, tristețe și un sentiment de dispută. Lucrul devine și mai grav când soții sau terții încep să nutrească sentimente negative în copil față de unul dintre părinți.
Practic, acesta este conceptul de alienare parentală, dar este departe de a fi doar atât. Considerată o crimă de legea braziliană, este una dintre cele mai crude acțiuni pe care părinții și membrii familiei le pot întreprinde în fața unui proces de separare.
În continuare, ne vom ocupa puțin mai profund de alienarea parentală și de consecințele pe care aceasta le poate aduce copiilor.
Legea nr. 12.318/2010, mai cunoscută drept Legea înstrăinării parentale, prevede următoarele:
„Alienarea parentală constă în interferența psihologică provocată la copil sau adolescent de către unul dintre cei părinţi, bunici, unchi sau orice alt membru al familiei care este, de asemenea, responsabil de custodia lor şi supraveghere".
Înstrăinarea parentală este considerată o crimă pentru încălcarea dreptului copilului de a avea o viață de familie sănătoasă.
Această interferență poate fi reprezentată de distanța copilului față de celălalt părinte pentru a provoca sentimente negative și dezacorduri. Tema a fost studiată de psihiatrul american Richard Gardner care a propus termenul de Sindrom de alienare parentală (PAS).
Situația se întâmplă atunci când tatăl, mama sau terții promovează ruperea legăturilor afective printr-un fel de „spălare a creierului”. Potrivit psihologului juridic Andreia Calçada, ura alimentată în cadrul unei dispute este unul dintre factorii care declanșează acest tip de atitudine. Cele mai frecvente practici de anulare a prezenței celuilalt sunt:
Problema nu poate fi însă privită superficial. Procesul de separare poate fi dureros în așa fel încât părintele sau persoanele apropiate să nu poată separa calitățile conjugale de cele parentale. Aceasta înseamnă că un părinte poate împinge copilul departe de celălalt în impresia că îl protejează.
În timp, manipularea sentimentelor copilului sau adolescentului se transformă într-o tulburare care le modifică conștiința. Ca urmare, are loc distrugerea legăturii dintre copii și părinți, variind de la absența vinovăției copilului în acuzarea celuilalt părinte până la ruperea relației.
Andreia explică că, în Brazilia, există o anumită restricție atunci când se confruntă cu Sindromul de alienare parentală pentru că nu este tocmai o boală, ci o dinamică familială. Cert este că, fie boală sau nu, problema are consecințe grave pentru copil sau adolescent, dar și pentru părintele atacat.
La copii pot apărea tulburări de cele mai variate tipuri, cum ar fi:
La părinte, problemele nu sunt cu mult mai mici și pot implica tulburări de personalitate și psihologice.
Și cum să evităm înstrăinarea părintească? Este posibil? Da, chiar și în cele mai tulburi cazuri de divorț.
Procesul de separare este dureros pentru ambele părți, iar părinții și copiii nu sunt întotdeauna capabili să-l depășească singuri. Prin urmare, ajutorul profesionist este mai mult decât necesar în încercarea de a preveni schimbarea logistică bruscă să afecteze psihologic. Noua dinamică poate fi acceptată mai ușor cu ajutorul unui terapeut.
