Elementele sunt elementele de bază ale unui tablou. În arta occidentală ele sunt de obicei: culoare, ton, linie, formă, spațiu și textură.
În general, avem tendința de a fi de acord că există șapte elemente formale ale art. Cu toate acestea, într-un mediu bidimensional, forma este aruncată. Deci avem șase elemente de bază ale picturii. De asemenea, putem aduce patru elemente suplimentare – compoziție, direcție, dimensiune și mișcare.
Vezi mai mult
Oamenii de știință folosesc tehnologia pentru a dezvălui secretele artei egiptene antice...
Arheologii descoperă morminte uimitoare din epoca bronzului în...
Vedeți mai jos elementele principale ale unui tablou:
Culoarea este în centrul oricărei picturi. Este, fără îndoială, cel mai important element. Setează tonul pentru modul în care spectatorii se simt despre lucrare. Poate fi, de exemplu, cald și primitor. De asemenea, poate fi rece și austeră. Oricum, culoarea poate stabili starea de spirit a unei piese.
Există nenumărate moduri prin care pictorii se pot juca cu culoarea. Adesea, un artist poate fi atras de o anumită paletă. Tinde să stabilească stilul pentru toată munca ta.
Teoria culorii este una dintre cheile pentru a lucra cu culoarea, în special pentru pictori. Fiecare culoare nouă pe care o introduceți într-o pânză joacă un rol vital în modul în care spectatorii percep piesa.
Culoarea poate fi împărțită în nuanță, intensitate și nuanță. De asemenea, mulți artiști aleg să lucreze cu o culoare mamă atunci când pictează. Este o culoare de cerneală specială care este amestecată în fiecare cerneală care atinge pânza și poate aduce uniformitate.
Tonul și nuanța sunt folosite în mod interschimbabil în pictură. În esență, este cât de deschisă sau întunecată este o vopsea. Înțelegerea modului de utilizare poate afecta foarte mult modul în care este percepută arta ta.
Fiecare culoare de vopsea are o varietate aproape infinită de nuanțe disponibile. Puteți să-l amestecați pentru a vă ajusta tonul după cum doriți. Unele picturi au o gamă foarte limitată de tonuri, în timp ce altele includ contraste marcate în tonuri.
În forma sa cea mai de bază, nuanța poate fi văzută cel mai bine în nuanțe de gri. Negrul este cea mai închisă nuanță, iar albul este cea mai deschisă. Un tablou bine rotunjit are de obicei ambele, cu lumini și umbre subliniind efectul general al piesei.
În timp ce avem tendința de a gândi în linii atunci când desenăm, pictorii trebuie să se concentreze și pe linii. La urma urmei, fiecare lovitură de pensulă pe care o faci, se creează o linie.
Linia este definită ca un semn îngust realizat de o pensulă sau o linie creată acolo unde două obiecte sau elemente se întâlnesc. El stabilește subiectul tablourilor. De asemenea, ne ajută să sugerăm lucruri, cum ar fi mișcarea.
Pictorii ar trebui să fie, de asemenea, conștienți de diferitele tipuri de linii. Printre ele se numără liniile implicite, cele care nu sunt de fapt desenate, dar sunt subînțelese de loviturile de pensulă din jurul lor.
Peisagiştii în special sunt adesea preocupaţi de linia orizontului. Pictorii de toate stilurile pot adăuga dimensiune lucrării lor utilizând liniile ortogonale și transversale găsite în desene.
Fiecare operă de artă include o formă, care se aliniază în linie și spațiu. În esență, o formă este o zonă închisă care este realizată acolo unde liniile se întâlnesc.
Artiștii se antrenează adesea pentru a vedea forme în orice. Prin descompunerea formelor de bază ale unui subiect, el creează o reprezentare exactă a acestuia în picturi și desene.
În plus, formele pot fi geometrice sau organice. Primele sunt triunghiurile, pătratele și cercurile cu care suntem familiarizați cu toții. Acestea din urmă sunt acele forme care nu sunt bine definite sau cele găsite în natură.
Spațiul (sau volumul) este un alt element crucial în orice artă. Poate fi folosit cu mare efect în picturi. Când vorbim despre spațiu în artă, ne gândim la echilibrul dintre spațiul pozitiv și cel negativ.
Spațiul pozitiv este subiectul însuși, în timp ce spațiul negativ este zona unui tablou din jurul lui. Artiștii se pot juca cu un echilibru între aceste două spații pentru a influența și mai mult modul în care spectatorii își interpretează munca.
De exemplu, un peisaj cu un copac mai mic și un orizont (spațiu pozitiv) care permite cerului (spațiul negativ) să ocupe cea mai mare parte a ecranului poate face o declarație foarte puternică.
În mod similar, pictarea unui portret în care subiectul (pozitiv) privește spre spațiul negativ poate fi la fel de intrigant ca atunci când se uită direct la privitor.
Vopselele sunt mediul perfect pentru a te juca cu textura. Acest lucru poate fi interpretat ca un model în pictură sau în pensulele în sine.
Unele vopsele, în special uleiurile, sunt mai groase. Modul în care sunt aplicate pe pânză sau cadru poate oferi lucrării mai multă profunzime datorită texturii.
De exemplu, dacă iei culoarea unui tablou Van Gogh și îl vezi în alb-negru, textura pensulei sale iese în evidență dramatic. De asemenea, pictura impasto se bazează pe texturi foarte profunde.
Textura poate fi, de asemenea, o provocare pentru pictori. Replicarea suprafeței strălucitoare a sticlei sau a metalului sau senzația aspră a unei stânci poate fi dificilă.
Elementele de mai sus sunt esențiale pentru picturi, deși adesea adăugăm încă patru elemente la listă. Una dintre cele mai importante pentru orice artist este compoziția.
Compoziția este aranjarea picturii. Unde vă plasați subiectul, cum îl susțin elementele de fundal și fiecare pic pe care îl adăugați pe pânză devine parte a compoziției. Este esențial pentru modul în care este percepută munca.
Există și „elemente compoziționale” de luat în considerare. Acestea includ unitatea, echilibrul, mișcarea, ritmul, concentrarea, contrastul, modelul și proporția. Fiecare joacă un rol important în fiecare pictură. De aceea, artiștii își concentrează atât de mult timp pe scrierea de cântece.
În artă, cuvântul „direcție” este un termen larg care poate fi interpretat în multe feluri. Un ecran vertical poate funcționa mai bine decât unul orizontal pentru anumite subiecte și invers.
Direcția poate fi folosită și pentru a se referi la perspectivă. Unde plasați obiectele sau modul în care sunt folosite proporțional unul cu celălalt poate direcționa privitorul prin artă.
Dimensiunea se referă la scara picturii în sine, precum și la scara proporțiilor din elementele picturii. Relația dintre obiecte poate, de asemenea, să perturbe subconștient percepția și plăcerea privitorului.
De exemplu, un măr care este mai mare decât un elefant este nenatural. Mai puțin dramatic, ne așteptăm ca ochii, buzele și nasul cuiva să aibă un echilibru specific în dimensiune.
Când vine vorba de determinarea dimensiunii oricărei opere de artă, pictorii au, de asemenea, multe lucruri de luat în considerare. Picturile supradimensionate pot fi la fel de dramatice ca o piesă foarte mică și ambele au propriile provocări. La multe niveluri, dimensiunea este una dintre cele mai mari considerații pentru orice artist.
Toate celelalte elemente afectează modul în care privitorul percepe și privește un tablou. Aici intră în joc timpul și mișcarea.
Timpul poate fi văzut ca cantitatea de timp pe care un spectator o petrece privind o piesă. Există mai multe elemente care continuă să-ți capteze atenția? Este adevărat că acesta este unul dintre elementele care îi interesează pe mulți artiști.
Mișcarea este și ea unul dintre elementele compoziției, deși importanța ei nu trebuie trecută cu vederea în această grupare. Aceasta se referă la modul în care direcționați ochii privitorului către tablou.
Prin includerea diferitelor elemente în locuri strategice și încorporarea celorlalte elemente de artă, puteți ține spectatorii să se miște în jurul picturii.
