termenul Apartheid se referă la regimul de segregare rasială care a avut loc în Africa de Sud între 1948 și 1994.
Odată cu ascensiunea Partidului Național, a intrat în vigoare o politică rasială care a favorizat minoritatea albă care deținea puterea economică și politică în țară.
Vezi mai mult
Oamenii de știință folosesc tehnologia pentru a dezvălui secretele artei egiptene antice...
Arheologii descoperă morminte uimitoare din epoca bronzului în...
Compus din elita albă, Partidul Național a dictat reguli care trebuiau respectate cu rigurozitate de restul populației - imensa majoritate neagră.
Această realitate s-a schimbat după ascensiunea lui Nelson Mandela la putere în 1994, când regimul segregaționist a luat sfârșit.
Politica de segregarea rasială a fost oficializat în 1948, odată cu ascensiunea la putere a Noului Partid Naţional.
Regimul a cunoscut o întărire între anii 1960 și 1970 și, în consecință, a fost prezentă o opoziție intensă.
Partidul a investit într-un sistem de represiune și supraveghere pentru a-și menține guvernul și idealurile de superioritate rasială albă.
Au fost interzise căsătoriile dintre albi și negri, precum și relațiile sexuale, care, dacă erau descoperite, persoanele implicate erau pedepsite cu închisoare.
Doar elita albă deținea cele mai înalte funcții în guvern și parlament. La fel, terenurile productive erau sub controlul lor.
Negrii erau forță de muncă ieftină în industrii, mine și ferme. Aceștia nu se puteau deplasa liber prin țară, fiind controlați de numeroase acte de identitate, salvaconduite și permise.
Birocrația a fost modalitatea găsită de liderii africani pentru a controla mișcarea bărbaților și femeilor de culoare în întreaga țară.
Politica de segregare rasială a fost prezentă în cele mai variate spații de conviețuire din Africa de Sud. Stațiile de autobuz și transportul public erau separate prin culoarea pielii.
Parcurile, piețele și plajele au delimitat și puncte de acces pentru populația de culoare, precum și biblioteci, restaurante, baruri și fântâni de băut. În cele din urmă, toate mediile au fost marcate de cruzimea segregării rasiale.
Sud-africanii nu au acceptat pasiv astfel de măsuri. Aceștia au reacționat în moduri diferite, ceea ce a declanșat formarea Uniunii Africii de Sud.
Negrii au început să aibă principala lor organizație reprezentativă odată cu crearea Congresului Național African (ANC), la începutul secolului al XX-lea.
În anii 1920, au fost promovate greve cu participarea a peste 40 de mii de mineri în toată Africa de Sud. În anii 1940, au fost organizate peste 40 de greve cu participarea a peste 60.000 de oameni.
Cu toate acestea, odată cu ascensiunea apartheidului, rezistența pașnică a fost lăsată deoparte, făcând loc mișcărilor armate conduse de Nelson Mandela (1918–2013).
Masacrul din Shaperville (1960) a fost marcat de un protest împotriva legii care i-a forțat pe negri sud-africani să folosească o broșură care delimita locurile la care puteau merge.
Episodul a avut participarea poliției care a împușcat într-un grup de cinci mii de oameni. A fost declanșarea începutului rezistenței.
În 1976, poliția reacționează violent împotriva unui protest studențesc din Johannesburg. În această represiune, aproximativ 600 de manifestanți au fost uciși și au fost decretate 13.000 de arestări.
Liderul mișcării, Steve Biko, a fost torturat și ucis. Această acțiune sud-africană a fost puternic criticată și țara a început să sufere presiuni din partea Națiunile Unite (ONU). Astfel, anii 1980 sunt marcați de un discredit la nivel mondial care a făcut ca Africa de Sud să piardă investiții mari.
Nelson Mandela a fost principala referință a luptei împotriva apartheidului. A fost arestat în 1962, iar în 1964 a fost condamnat la închisoare pe viață. A fost reținut până în 1990.
După eliberare, a fost ales președinte al Africii de Sud în 1994, marcând sfârșitul legalității segregării rasiale în țară.
Aflați mai multe la: