În primii ani de viață, copilul nu a realizat încă dobândirea completă a limbajului și nu are abilitățile cognitive pentru a-și înțelege propriile emoții. Prin urmare, ea dezvoltă alte mijloace pentru a comunica și a exprima ceea ce simte, mai ales atunci când este iritată sau anxioasă.
Nu este neobișnuit ca copiii să-și muște semenii, sau chiar adulții, atunci când sunt nervoși sau frustrați. În ciuda faptului că sunt legate de comportamentul agresiv, mușcăturile pot fi uneori și demonstrații. afectiune si afectiune, in special la copiii foarte mici, care sunt inca in perioada senzoriomotorie (de la 0 la 2 ani).
Vezi mai mult
Educația pentru tineri și adulți (EJA) este din nou o prioritate federală
Performanța profesorului este un factor cheie pentru includerea deplină a elevilor...
Nu am de gând să aprofundez aici în ipotezele teoretice ale psihologiei, dar din moment ce subiectul necesită un addendum, să clarificăm care este perioada senzoriomotorie.
Jean Piaget, unul dintre precursorii psihologiei copilului, a clasificat dezvoltarea copilului în etape, prima dintre acestea este perioada senzorio-motorie menționată mai sus, care durează de la naștere până la vârsta de doi ani. copil.
În această etapă, bebelușul stabilește contactul cu mediul care îl înconjoară și dobândește învățare prin experiențe senzoriale, prin urmare, folosește simțurile pentru a cunoaște și a învăța.
Din moment ce copilul mic mentine contactul prin simturi (atingerea, mirosul, auzul, vazul si gustul), este mai usor de inteles de ce are comportamentul de a musca. Este un mod de a interacționa, fie prin afecțiune și joc, fie prin furie și frustrare.
„Experimentarea” face, de asemenea, parte din copilăria timpurie. Fiecare acțiune are o reacție, iar copiii, de la o vârstă foarte fragedă, învață asta. Deci, actul de a mușca poate fi explicat și prin această prismă. În unele cazuri, cei mici vor doar să experimenteze, prin ciugulci, să vadă ce se întâmplă în continuare.
Alte motive pot determina copilul să se comporte astfel, de exemplu: somnul; oboseală; mediu agitat și opresiv; disconfort cauzat de dentitie etc.
Fiți atent, dacă vedeți că copilul este pe cale să muște, încercați să o evitați. La fel de? Ofera mijloace de distragere a atentiei, cei mici isi pastreaza atentia concentrata pe o anumita activitate pentru o perioada scurta de timp, nu este foarte greu sa-i faci sa isi schimbe focusul.
Dacă copilul, de fapt, mușcă, reacționează calm, amintiți-vă că nu acționează așa din pură răutate, este doar un comportament reactiv și confuz al cuiva care învață să trăiască. Învață-o cum să se comporte, învață-o despre respectul pe care trebuie să-l ai față de semeni, părinți și profesori.
Dacă copilul este aparent nervos, iritat, încearcă să-l calmezi. Dacă este suficient de mare pentru a înțelege ce i se spune, vorbește cu ea, explică-i că acționând astfel poate răni oamenii și că există și alte modalități de a-i atenua nervozitatea. La fel cum există și alte modalități de a arăta afecțiune, dacă există.
Unii copii mușcă și ei pentru a atrage atenția. De altfel, majoritatea comportamentelor inadecvate prezentate în copilărie vizează atragerea atenției adulților.
În aceste cazuri, nu întăriți actul de a mușca. Corectează, ghidează și apoi schimbă-ți atenția. Daca copilul isi da seama ca reuseste sa iti atraga atentia, chiar daca este sub forma unei certari, de fiecare data cand va musca isi va mentine acest comportament. Toate comportamentele întărite tinde să fie repetate.
Chiar dacă cei mici nu sunt pe deplin conștienți de ceea ce fac, comportamentul lor trebuie să fie remodelate și nu consolidate, altfel vor crește crezând că așa trebuie să acționezi pentru a obține lucruri.
Este esential ca adultul sa indrume copilul sa inlocuiasca actiunile corporale cu limbaj, astfel incat el învață, de la o vârstă fragedă, să comunici și să exprimi ceea ce simți și ce vrei și astfel să-ți schimbi atitudinile inadecvat.
În mijlocul descoperirilor și experiențelor noi care fac parte din copilăria timpurie, copiii noștri vor avea dreptate și greșite, iar și iar, așa cum facem și noi adulții și astăzi.
Și în această mare imensă de emoții și sentimente confuze care înseamnă „a învăța să trăim”, depinde de noi, părinții, să mamici, profesori, fiind ghiduri pentru micutii nostri, pana vor avea autonomia de urmat singur.