Problema cronologiei ocuparii Americii de catre oamenii moderni, the Homo sapiens, a fost subiectul unor dezbateri aprinse în comunitatea științifică de câteva decenii.
Datând din anii 1930, descoperirea vârfurilor ascuțite din silex, un tip de rocă, în New Mexico, SUA, a fost considerată cea mai veche dovadă a prezenței umane în regiune.
Vezi mai mult
Sustenabilitate: prima bicicletă electrică FĂRĂ BATERIE este lansată în...
Potrivit oamenilor de știință, plantele din vremea dinozaurilor există și astăzi;...
Aceste artefacte au fost atribuite așa-numitei „culturii Clóvis”, ai cărei membri se crede că au ajuns pe continentul american. traversând un pod de uscat care a ieșit peste ceea ce este acum Strâmtoarea Bering între Siberia și Alaska la sfârșitul Ultimul Maxim Glacial.
Influența sa a început să slăbească în anii 1990 din cauza studiilor efectuate pe situl arheologic Monte Verde, situat în Chile.
Măsurătorile de vârstă ale artefactelor găsite la Monte Verde și alte situri arheologice din America de Sud a oferit dovezi solide ale prezenței ocupațiilor umane în Americi cu aproximativ 14.500 până la 18.000 de ani în urmă înapoi.
Din anul 2020, descoperiri arheologice în situri precum Chiquihuite, Mexic și White Sands, New Mexico, Statele Unite, au dezvăluit artefacte datate cu aproximativ 33.000 și, respectiv, 23.000 de ani.
Descoperirile au ridicat posibilitatea intrigantă ca oamenii să fi ajuns pe continentul american chiar înainte de Ultimul Maxim glaciar, adică între 26.000 și 19.000 de ani în urmă.
Aceste dovezi de la Chiquihuite și White Sands au provocat o revizuire a perspectivelor asupra celor mai vechi situri arheologice din lume. Americi, încurajând comunitatea științifică să reexamineze descoperirile din locuri precum Santa Elina, în statul Mato Grosso, în Brazilia.
(Imagine: reproducere/internet)
Adăpostul Santa Elina, situat în uimitoarea Serra das Araras, în regiunea municipalității Jangada, și-a dezvăluit treptat secretele pe parcursul a aproximativ trei decenii, începând cu 1983.
O echipă dedicată, condusă de arheologul Águeda Vialou, de la Muzeul Național de Istorie Naturală din Paris, a efectuat săpături meticuloase în acest sit.
Situl nu numai că afișează un panou remarcabil de picturi rupestre, dar dezvăluie și comori arheologice în straturi naturale, cu o vârstă cuprinsă între 27 de mii și 1.770 de ani în urmă.
Interesul pentru situl Santa Elina a căpătat proeminență în anii 1990, când a ieșit la iveală ceva cu adevărat extraordinar: descoperirea a trei osteoderme, care sunt depozite osoase care alcătuiesc plăci sau alte structuri în stratul exterior al pielii anumitor animalelor.
Osteodermele au fost modificate și au fost atribuite unui leneș de pământ uriaș cunoscut sub numele de Glossotherium phoenesis. Analizele au indicat că aceste descoperiri datează de acum aproximativ 27 de mii de ani.
În timpul analizei detaliate a osteodermelor descoperite în Santa Elina, arheologii au identificat două forme distincte de intervenție umană în oasele antice.
Primul se caracterizează prin modificări intenționate, care includ urme de lustruire, modificări ale formei sale originale și prezența găurilor create cu meticulozitate.
Modificările sugerează o manipulare atentă și intenția de a transforma aceste oase în artefacte utile sau ornamentale, cum ar fi inele, de exemplu.
Studiile în jurul acestui subiect rămân active, iar oamenii de știință sunt din ce în ce mai dornici de noi descoperiri.
La Trezeme Digital, înțelegem importanța unei comunicări eficiente. Știm că fiecare cuvânt contează, motiv pentru care ne străduim să oferim conținut relevant, captivant și personalizat pentru a răspunde nevoilor dumneavoastră.