Activitate de interpretare a textului, propusă elevilor din anul opt sau al nouălea de școală elementară, cu întrebări bazate pe textul „A Doida”.
Această activitate în limba portugheză este disponibilă pentru descărcare într-un șablon Word editabil, gata de tipărire în PDF și, de asemenea, activitatea finalizată.
Descărcați această activitate portugheză de la:
ȘCOALA: DATA:
PROF: CLASA:
NUME:
Nebuna locuia într-o cabană din centrul grădinii bătute. Și strada a coborât la pârâu, unde băieții obișnuiau să se scalde. (…) Cei trei băieți au coborât dimineața devreme să se scalde și să prindă pasărea. Numai cu această intenție. Dar s-a simțit bine să trec pe lângă casa nebunei și să o tachinezi. Mamele au spus contrariul: că era oribil, puține păcate ar fi mai mari. Trebuie să ne fie milă de nebuni, pentru că nu se bucură de beneficiile cu care noi, cei sănătoși, am fost acordați. (...) Deoarece era chipul nebunului, puțini puteau să o spună. (…) Se știa confuz că nebuna fusese o fată la fel ca celelalte în vremea ei îndepărtată (avea peste 60 de ani, iar nebunia și vârsta, împreună, aveau grijă de corpul ei). Povestea a fost, cu variații, că ea a fost logodită cu un fermier, iar nunta a fost o petrecere imensă; dar chiar în noaptea nunții bărbatul o respinsese, Dumnezeu știe de ce. Soțul ei s-a ridicat îngrozitor și a împins-o în căldura certurilor; se rostogoli pe scări, rupând oasele, prăbușindu-se. Cei doi nu s-au mai văzut. Alții au spus că tatăl ei, nu soțul ei, a expulzat-o și au explicat că într-o dimineață bătrânul simțise o altă amărăciune în cafeaua lui, el care bani mari și a costat să moară (...) Oricum, oamenii mari nu au spus povestea corectă, iar băieții au deformat poveste. Repudiată de toată lumea, s-a închis în cabana aceea în drum spre pârâu și a sfârșit prin a-și pierde mințile. Mai pierduse toate relațiile. Nimeni nu avea inima să o viziteze. (…) Uneori, o bătrână de culoare se aventura, cu pipa și răbdarea ei politicoasă în captivitate, și acolo stătea două sau trei luni, gătind. În cele din urmă, nebuna a alungat-o. Și, la urma urmei, nicio servitoare nu a vrut să o slujească. Mergând să locuiesc cu nebuna, cerându-i nebunei o binecuvântare, luând cina la casa nebunului, a devenit, în oraș, expresii de pedeapsă și simboluri de derâdere. (…) Și astfel, generații succesive de copii au trecut prin ușă, au fixat cu atenție geamul și au tăiat o piatră. La început, ca o pedeapsă justă. După aceea, pentru plăcere. Oamenii sensibili s-au plâns de faptul, au sugerat să se găsească o modalitate de a spitaliza nebuna. Dar cum? Azilul era departe, rudele nu erau interesate. Și apoi - i s-a explicat străinului care ar putea găsi situația ciudată - fiecare oraș are nebunii lui; aproape fiecare familie le are. (…) Băieții au luat pietre plate de fier, și-au luat pozițiile. Fiecare ar juca pe rând, cu pauze pentru a observa rezultatul. Șeful a rezervat un scop ambițios: coșul de fum. (…) Nebuna, însă, părea să nu fi observat agresiunea, casa nu reacționa. Apoi, al treilea grup, în cei 11 ani ai săi, s-a simțit plin de curaj și a decis să invadeze grădina. (…) Băiatul a împins poarta: s-a deschis. (..) El a fost primul care a intrat în grădină (...) S-a întors puțin și s-a uitat în jos pe stradă: tovarășii săi dispăruseră. Ori s-au grăbit cu adevărat, ori au vrut să vadă cât de departe ar ajunge curajul lui, singuri în casa nebunei. Ia cafea cu fata nebună. Cina la casa nebunei. Dar era nebună? (…) Băiatul își croia drum printre picioarele și brațele mobilierului, mergând pe aici, lovindu-se înainte. Camera era mică și se potrivea atât de mult. În spatele masei pianului, încolțit într-un colț, se afla patul. Și în ea, bustul ridicat, nebuna își întinse fața înainte, investigând zgomotul neobișnuit. Nu era de folos ca băiatul să vrea să fugă sau să se ascundă. Și era hotărât să vadă totul despre acea casă. În rest, nebuna nu a dat semne de război. Tocmai a ridicat mâinile la nivelul ochilor, ca pentru a le proteja de o piatră. El a privit-o cu interes. (…) Și ce micuț! Corpul de sub punte a format o mică creștere. Micuță, întunecată, murdară pe care timpul o depune pe piele, pătând-o. Și părea să-i fie frică. (…) Copilul a zâmbit dezamăgit, neștiind ce să facă. Apoi nebuna s-a ridicat un pic mai mult, sprijinindu-se pe coate. Gura i se zvâcni, scoase un sunet vag și timid. Întrucât copilul nu se mișca, sunetul neclar a schițat din nou. Avea impresia că nu era un blestem, se simțea ca un apel. El a fost atras de nebună și orice dorință de a o maltrata s-a risipit. A fost un apel, da, iar degetele, mișcându-se stingherit, l-au confirmat. (…) Poate că a cerut apă. Moringa era pe masă - tăcută, între pahar și hârtii. Umple paharul pe jumătate, îl întinse. Nebuna părea să aprobe cu capul, iar mâinile ei voiau să le țină singure, dar băiatul a trebuit să o ajute să bea. A făcut totul în mod natural și nu și-a mai amintit de ce intrase acolo și nici nu și-a păstrat niciun fel de aversiune față de nebună. Chiar ideea de a fi nebun dispăruse. În cameră era o femeie în vârstă, care era însetată și probabil că murea. Nu văzuse niciodată pe cineva murind, părinții lui l-ar alunga dacă ar exista o persoană pe moarte acasă. Dar așa trebuie să moară oamenii. Un sentiment de responsabilitate a venit asupra lui. Neîndemânatic, a încercat să-și pună capul pe pernă. Mușchii rigizi ai femeii nu au ajutat. A trebuit să o îmbrățișeze pe umeri - cu dezgust - și în cele din urmă a reușit să o așeze într-o poziție moale. (...) Apa nu putea fi, poate un remediu... (...) Poate fi cazul să chem pe cineva. (...) Și mi-era teamă că va muri în complet abandon, ca nimeni din lume el trebuie să moară. (...) S-a împiedicat de mobilier, a tras cu efort dulapul greu de la fereastră, a desfăcut perdeaua și lumina a invadat depozitul în care femeia decedat. Cu aer subțire a venit o decizie. Nu aș lăsa femeia să sune pe nimeni. Știa că nu poate face nimic pentru a o ajuta decât să se așeze pe marginea patului, să o ia de mâini și să aștepte ce se va întâmpla.
Carlos Drummond de Andrade În: Povestirile ucenicilor. Adaptat.
1) Descrieți care era obiceiul copiilor din oraș în raport cu A Doida?
2) Care sunt cele două versiuni spuse de populație cu privire la viața lui Doida?
3) Ce s-a întâmplat cu A Doida după ce s-a închis în cabană, situată pe poteca către pârâu?
4) Care au fost expresiile de pedeapsă sau de batjocură folosite de oamenii din orașul în care locuia A Doida?
5) De ce oamenii din oraș sau membrii familiei nu au pus A Doida într-un loc potrivit?
6) Care a fost justificarea folosită de populația orașului când a sosit un străin care ar putea găsi situația ciudată? Sunteți de acord cu aceste afirmații? Justifica.
7) După ce încercarea de a arunca cu pietre în horn nu a dat niciun rezultat, ce s-a întâmplat cu băieții? Raportați faptele:
8) După ce ați pătruns în casa Doidei, spuneți ce s-a întâmplat cu băiatul și cu proprietarul casei? Faceți o scurtă descriere a atitudinilor sale și ale femeii din acel moment?
9) După contactul cu femeia, raportați ce sentiment a venit peste băiat? Apoi raportați rezultatul poveștii.
10) Raportați ce ați simțit când ați citit această poveste
De Rosiane Fernandes Silva - Absolventă în litere
La răspunsuri sunt în linkul de deasupra antetului.
raportează acest anunț
