La fabule, prezente în viața de zi cu zi a copiilor, sunt scurte narațiuni literare. Obiectivul său principal este de a prezenta un mesaj, acesta cu un caracter pur instructiv de morală a poveștii.
Pe scurt, personajele sunt de obicei animale sau obiecte fictive. Poveștile lor sunt spuse pentru a distra și a-i învăța pe cei mici, stimulându-le în același timp dezvoltarea și imaginația.
A narativ de „Leul și șoarecele” este atribuit lui Esop, în secolul al VI-lea î.Hr. C, și îi învață nu numai pe cei mai mici, ci și pe tineri și adulți, că, indiferent de mărime, toți trebuie să ne ajutăm unii pe alții.
În pădure soarele răsare cu o strălucire fără egal. O nouă zi a început pentru regnul animal. Iar animalele, trezindu-se, alene, au căscat și și-au urat reciproc o bună dimineață adormită.
— Ce mai faci, domnişoară Owl?
– Bravo, domnule Păun!
— Ai dormit bine, doctore maimuță?
– Ca un rege, Gavião!
Dar era doar o chestiune de a menționa un rege pentru a crea confuzie. Toată lumea tremură la vuietul Leului.
- Doamne ajuta-ma! spuse șarpele.
- Voi fugi! spuse elefantul.
Toată lumea fuge și pădurea se varsă într-un raft. Adică... a mai rămas doar unul. Era șoarecele, distras, că trezindu-se la acea oră, nici măcar nu a auzit acel vuiet. În cea mai mare liniște, nici nu a observat că Regele Leu vine, flămând, în căutarea de mâncare. Când l-a văzut, a sărit în sus și a apucat micul animal.
— De ce, uite! el a exclamat.
- Ce șoricel delicios!
Abia atunci micuțul și-a dat seama de tot pericolul, iar spaima lui a fost atât de mare încât i-a dat fiori în buric.
- Nu mă mânca, Regele Leu! spuse îngrozit șoarecele.
- Așa, fără condimente, nu voi avea gust bun!
Dar fiara era deja pregătită să o mănânce, când șoarecele, bietul, a făcut ultima chemare.
– Te rog, te rog, îmi place foarte mult să trăiesc. Sunt un șoarece foarte tânăr, e prea devreme să mor.
Leul și-a scărpinat coama, reflectată un minut...
- Ai dreptate! vorbit mai târziu.
— Ești foarte mic!
- De data asta nu te voi mânca! Îți mai dau o șansă. La urma urmei, mărimea asta, nici măcar nu mi se potrivește pentru o gustare!
— Mulțumesc, Majestate! cu uşurare, spuse şoarecele.
- Îți voi răsplăti în continuare amabilitatea faptei tale.
– Acesta este chiar bun! râse Regele Leu.
„O creatură atât de mică cu asemenea pretenții!
Și în timp ce își bate joc de bietul șoarece, acolo s-a dus, totul impunător, neștiind că primejdia îl aștepta în față.
Imaginați-vă că fiara, în timp ce mergea pe o potecă, s-a împiedicat brusc și a căzut într-o capcană. Simțindu-se prins, Leul era îngrozit. A răcnit, a dat cu lăbuțele, dar nu a fost de folos.
Atunci, dintr-un mare noroc, sau din opera destinului, trecea pe acolo micul nostru prieten. Văzând asta, imediat a strigat:
- Nu-ți face griji, te salvez!
Și apoi a roade frânghia, reușind să-l elibereze.
Cel care a fost recunoscător de data aceasta a fost Leul. Din nou a fost liber și a învățat o lecție:
Dintre cei mai slabi și mai mici, nu vă îndoiți nicio clipă pentru că dimensiunea nu a fost niciodată și nici nu va fi vreodată un document.
