De cand independența Braziliei, promulgat la 7 septembrie 1822, tara a trecut prin mai multe faze de tulburare sociala si politica.
Factorii care au contribuit la apariția perioadelor tulburi au fost revoltele, tentativele de lovituri de stat, demisiile și executarea unor lovituri de stat.
Vezi mai mult
Oamenii de știință folosesc tehnologia pentru a dezvălui secretele artei egiptene antice...
Consilierul propune crearea „Ziui lui Batman” în...
pe tot parcursul istoria Braziliei până în prezent, țara a experimentat cinci demisii ale șefilor de stat.
Prin urmare, am adunat principalele elemente care i-au determinat pe acești lideri să abandoneze comanda statului brazilian.
Dom Pedro I a fost primul șef de stat din Brazilia și primul care a demisionat din funcție. A abdicat de la tron în favoarea fiului său, Pedro de Alcântara (Dom Pedro al II-lea), în aprilie 1831.
Printre diverșii factori care l-au determinat să adopte o astfel de atitudine se numără opoziția din ce în ce mai mare a aripii liberale față de împărat, dificultățile economice și revoltele sociale.
O Mareșalul Deodoro da Fonseca a fost responsabil pentru proclama republica de la o lovitură de stat împotriva împăratului de atunci, Dom Pedro al II-lea.
Prin urmare, după 15 noiembrie, Deodoro a devenit președintele Braziliei până la elaborarea unui nou Constituţie Pentru tara.
Noul text constituțional a fost aprobat în 1891. Promulgarea documentului ia permis lui Deodoro să devină președinte al Braziliei prin votul Congresului.
Președintele de atunci urma să servească un mandat de patru ani. Vicepreședintele ales a fost și mareșal, Floriano Peixoto.
Guvernul Deodoro da Fonseca a fost caracterizat de tensiuni cu Congresul cauzate de probleme politice, cum ar fi alegerea lui Barão de Lucena la conducerea Ministerului Finanțelor.
Ca monarhic, Lucena a reprezentat o insultă la adresa parlamentarilor republicani care doreau ca instituțiile politice să fie reprezentate de indivizi republicani.
În plus, atitudinea baronului de Lucena i-a nemulțumit pe congresmeni, care îl considerau autoritar în relaţiile sale şi fără capacitatea de a face faţă crizei economice pe care o trăia ţara acel moment.
Ca reacție, Congresul a decis să adopte un proiect de lege care limitează puterile președintelui. Iritat de măsura adoptată de Congres, Deodoro a decis să promoveze o lovitură de stat în noiembrie 1891.
Pentru a combate lovitura de stat, marina braziliană a amenințat că va bombarda capitala federală de atunci, Rio de Janeiro. De teamă de acțiunea Armadei, Deodoro da Fonseca și-a dat demisia de la președinție la 23 noiembrie 1891.
Getulio Vargas a ajuns la putere printr-o lovitură de stat în 1930. Şederea lui la conducerea ţării, cunoscută ca era Vargas, a fost marcat de trei faze:
Ultima fază a erei Vargas, cunoscută și sub numele de Dictatura Estado Novo, a coincis cu aceeași perioadă a Al doilea razboi mondial (1939-1945).
Această realitate l-a făcut pe Vargas să asume o poziție contradictorie, permițând Braziliei să intre alături de țările aliate, adică împotriva Germania si Italia.
Această măsură a fost privită cu suspiciune, întrucât Vargas a adoptat un profil de lider totalitar, influențat de nazi-fascismul din Adolf Hitler și Benito Mussolini.
Victoria țărilor aliate a făcut ca regimul Vargas să-și piardă credibilitatea. Astfel, președintele de atunci a început să sufere presiuni intense pentru a garanta revenirea democratie in Brazilia.
Fără sprijinul armatei și cu presiuni mari din partea opoziției pentru demisia sa, Vargas decide să părăsească comanda țării în 1945.
Jânio Quadros a urcat la președinția Braziliei la 31 ianuarie 1961 cu o postură politică contradictorie, marcată de joncțiunea dintre populism rămas cu un discurs conservator şi liberal.
După ce a fost ales, acțiunile sale au devenit controversate, cum ar fi interzicerea folosirii bikinilor plaje și omagiul adus revoluționarului argentinian de stânga, Ernesto „Che” Guevara.
Quadros a moștenit o inflație ridicată de la guvern Juscelino Kubitschek. Pentru a o combate, a înghețat salariile și prețurile produselor și a limitat eliberarea de credite. Această acțiune a revoltat populația și aripa de opoziție față de guvern.
În plus, o parte din Uniunea Națională Democrată (UDN) s-a opus în totalitate guvernului lui Jânio, în principal Carlos Lacerda, liderul partidului.
Pe lângă faptul că era politician, Carlos Lacerda deținea un ziar care ataca zilnic guvernul. La 24 august 1961, Lacerda s-a pronunțat public susținând că președintele avea ca obiectiv promovarea unei lovituri de stat.
A doua zi după această pronunțare, Jânio Quadros și-a dat demisia din funcția de președinte.
Fernando Collor a fost ales președinte al Braziliei în 1989, la primele alegeri directe după dictatura militară.
În 1992, sub acuzația de implicare într-o schemă de corupție, Collor a avut o punerea sub acuzare deschis împotriva lui.
Suspiciunea de delapidare s-a adăugat ineficienței sale în soluționarea crizei economice moștenite de la guvernul predecesorului său, Jose Sarney.
În plus, de-a lungul timpului, a început să-și piardă aliați în Camera Deputaților și în Senat. Drept urmare, procesul de demitere a mers înainte și a fost judecat la 29 decembrie 1992.
Cu toate acestea, înainte de a avea loc procesul, Collor a trimis o scrisoare de demisie Congresului și Curții Supreme Federale.
Obiectivul lui Collor a fost să demisioneze din funcția de președinte înainte de a fi înlăturat definitiv. Totuși, acțiunea sa nu a avut efect, întrucât cazul lui a fost judecat în același mod.
Lui Collor i s-au revocat drepturile politice, adică nu a putut fi ales în nicio funcție publică sau politică în următorii opt ani.
Aflați mai multe la: