
În dumneavoastră scrisoare către Manuel I al Portugaliei, Pêro Vaz de Caminha oferă ceea ce este considerat acum unul dintre cele mai exacte relatări despre cum arăta Brazilia în 1500. „Această întindere vastă de linie de copaci imensă, cu frunziș abundent, care este incalculabil”, este una dintre cele mai faimoase descrieri ale lui Pêro. El descrie într-un jurnal de la prima călătorie a Portugaliei în Brazilia și sosirea sa în această țară. Această scrisoare este considerată primul document din istoria Braziliei, precum și primul său text literar. Originalul acestui document de 27 de pagini poate fi găsit în Arhivele Naționale ale Torre do Tombo, din Lisabona.
Acesta este primul document care descrie pământul și oamenii din ceea ce a devenit Brazilia. A fost scris în momentul exact al primului contact cu această lume nouă. Pêro Vaz de Caminha era un ofițer însărcinat cu raportarea călătoriei flotei indiene comandată de Pedro Álvares Cabral. Carta este un document unic datorită faptelor pe care le povestește, calității descrierii sale a oamenilor și a teritoriului și relatarea dialogului cultural cu un popor necunoscut în Europa până atunci. Este bogat în detalii și observații înțelepte care ne fac să simțim că suntem martori oculari ai întâlnirii. Pêro Vaz de Caminha și-a început scrisoarea pe 24 aprilie și s-a încheiat pe 1 mai, data la care una dintre navele flotei a plecat în Lisabona pentru a anunța regele vestea bună.
Index
Manuel I a preluat tronul într-un moment în care Portugalia descoperea bogăția în Africa și Orient; a vrut să se asigure că Portugalia menține dominanța comerțului cu Orientul. Portugalia și-a stabilit prezența cu enclave, forturi și posturi comerciale fortificate.
Pedro Álvares Cabral a condus cea mai mare flotă din flota portugheză într-o misiune în Calicut, India, unde Vasco da Gama a deschis o cale maritimă cu doi ani mai devreme. Mulți istorici au dezbătut autenticitatea acestei descoperiri; unii au motive să creadă că Portugalia avea cunoștințe prealabile despre existența Braziliei. Pero Vaz de Caminha era secretarul acestei flote; fusese numit pentru a fi managerul unui post comercial care urma să fie creat în Calicut. Odată ce Cabral a adunat faptele de bază și a găsit oamenii nativi, a luat acele informații și scrisoarea Caminha pe o navă mai mică înapoi la Lisabona.
„Aspectul lor este că sunt maronii, oarecum roșiatici, cu fețe bune și nasuri bune, bine făcute. Se plimbă goi, fără nicio acoperire. Nici măcar nu se obosesc să se ascundă sau să nu-și ascundă rușinea decât să-și arate fața. În această privință, ei sunt de o mare inocență. ” |
„… Sunt bine vindecați și foarte curați. Și în acest sens, sunt și mai convins că sunt ca păsările sau păsările movilate, pe care aerul le face pene mai bune și păr mai bun decât cel neted, pentru că trupurile lor sunt atât de curate și atât de grase și atât de frumoase încât nu pot fi Mai mult!“ |
„Și nu mănâncă nimic altceva decât acest ignam, din care sunt multe aici, și aceste semințe și fructe pe care pământul și copacii le lasă. Și cu asta merg atât de tare și atât de potriviți, încât nu suntem atât de mulți, cât de mult grâu și legume mâncăm. |
„Au mers printre ele trei sau patru fete, foarte tinere și blânde, cu părul foarte negru și lungi pe spate; și rușinea lor, atât de înaltă, atât de strânsă și atât de curată de păr, încât, dacă le-am privi foarte bine, nu le-ar fi fost rușine ". |
„Și una dintre fetele alea era vopsită de jos în sus, vopseaua aceea și sigură că era atât de bine făcută și atât de rotundă, și rușine atât de grațioasă încât multe femei din țara noastră, văzând astfel de trăsături, sunt rușinate, pentru că nu au pe ale lor Este acolo. " |
Amiralul navei care naviga în Brazilia l-a trimis pe Nicolau Coelho afară pentru a interacționa cu nativii. Oamenii pe care i-au întâlnit când au ajuns în Brazilia trăiau dintr-un amestec de vânătoare și agricultură. Erau maronii și roșiatici și complet goi. Limbile lor au fost împărțite în patru familii mari, cu multe izolate, și chiar limbi și dialecte conexe. probabil că nu se intelegeau reciproc, așa că trebuiau să comunice prin acțiunile și limbajele semnale. Au încercat să le ofere băștinașilor lucruri de mâncat, precum pâine, pește, prăjituri, miere și chiar vin. Nativii au gustat lucrurile și apoi le-au scuipat. De asemenea, au încercat să le dea doar apă, dar băștinașii au băgat doar apa în gură, apoi au scuipat-o. Singurul lucru la care au consimțit a fost o halat pe care să-l poată folosi pentru a se acoperi în timp ce dormeau.
Consultați acest alt articol: Aristotel
Pe lângă faptul că este prima descriere literară a Braziliei, care diferențiază scrisoarea lui Caminha de alte documente, cum ar fi stilul său de scriere. În timp ce scria această scrisoare, Caminha nu încerca să creeze o operă literară, ci încerca să raporteze exact ce a găsit; a fost un comentariu detaliat la „obiceiurile, religia și caracteristicile fizice ale popoarelor native”. Nu are hiperbolă și nu folosește metafore excesive pentru a valida descrierile. El revendică lucrurile pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce crede că reprezintă. Alte relatări timpurii din Lumea Nouă au subliniat ideea de prosperitate și folosesc adjective și hiperbolă pentru a descrie cantitatea și calitatea recompensei tale. Există un ton general de optimism că Brazilia va oferi daruri spirituale și materiale. El subliniază „simplitatea și natura bună” a popoarelor indigene.
Caminha nu a descris brazilienii nativi drept bestiali și mai puțin umani, așa cum este obișnuit cu alte narațiuni antice braziliene. Nu le descrie ca fiind mai mult sau mai puțin atractive decât sunt și pare a fi deosebit de fascinat de nuditatea și pictura corporală. Arată „sentimente de mirare, descântec și protecționism”. El crede că fac parte din creația lui Dumnezeu; este respectuos și înțelegător și de aceea el cere sincretism în loc de sclavie. În timpul primei slujbe, brazilienii nativi au reacționat favorabil și, astfel, pentru Caminha, merită salvat pentru că „nu au nici o urmă aparentă de corupție spirituală”. Se presupune că va fi ușor să convertim popoarele indigene la creștinism.
Pero Vaz de Caminha a fost un scriitor portughez și a participat la echipa, comandată de Pedro Álvares Cabral, care a ajuns în Brazilia în 1500. Funcția sa era aceea de scrib al escadrilei.
S-a născut în orașul Porto (Portugalia) în 1450 (zi și lună necunoscută) și a murit în orașul Calicut (India) la 15 decembrie 1500.
Una dintre principalele sale realizări a fost participarea sa la escadrila portugheză care a sosit în Brazilia în 1500 și, desigur, scrisoarea care a devenit un document important la începutul istoriei braziliene.
„Acolo ai vedea galanți, zugrăviți în negru și roșu și împărțiți, la fel de bine de corpuri, precum și de picioare, care, desigur, arătau atât de bine. De asemenea, mergeau printre ele patru sau cinci femei, tinere, care astfel goale nu arătau rău. Între ei mergea unul, cu coapsa, de la genunchi la șold și fesă, toate vopsite cu acel colorant negru; și orice altceva în culoarea sa naturală. Altul avea ambii genunchi cu curbele pictate în felul acesta, precum și tălpile picioarelor; iar rușinile ei atât de goale, și cu atâta inocență astfel descoperite, încât nu era rușine în ea ".
„Toată lumea merge ras pe urechi; chiar și așa pentru sprâncene și gene. Toate frunzele, de la sursă la sursă, au cerneluri de vopsea neagră, care arată ca o panglică neagră lată cu două degete. "
„Li s-a arătat un papagal maro pe care căpitanul îl duce cu el; l-au luat imediat în mână și au făcut semn spre pământ, parcă ar fi acolo.
Le-au arătat un berbec; l-au ignorat.
Le-au arătat un pui; aproape că se temeau de ea și nu voiau să o atingă. Apoi l-au prins, dar parcă ar fi uimiți.
Li s-a dat să mănânce acolo: pâine și pește fiert, cofetărie, fartéis, miere, smochine învechite. Nu voiau să mănânce aproape nimic din el; iar dacă dovedeau ceva, îl aruncau.
Vinul le-a fost adus într-o cană; imediat ce i-au pus gura; nu-l plăceau deloc și nici nu mai voiau.
Le-au adus apă într-un baraj, fiecare și-a gustat apa de gură, dar nu a băut; doar au clătit gura și au aruncat-o afară.
Unul dintre ei a văzut mărgele albe de rozariu; le-a făcut semn să i se dea lui și s-a jucat foarte mult cu ei și i-a aruncat la gât; apoi le-a scos și le-a pus în jurul brațului și a făcut semn către pământ și din nou către mărgelele și colierul căpitanului, pentru că ar da aur pentru asta. ”
Abonați-vă la lista noastră de e-mailuri și primiți informații și actualizări interesante în căsuța de e-mail
Vă mulțumim că v-ați înscris.