Violența structurală se referă la orice scenariu în care a structura sociala perpetuează inegalitatea, provocând suferințe evitabile. În studierea violenței structurale, examinăm modalitățile în care structurile sociale pot avea un impact negativ disproporționat asupra anumitor grupuri și comunități.
Conceptul de violență structurală ne oferă o modalitate de a lua în considerare cum și în ce moduri apar aceste impacturi negative. La fel și ce se poate face pentru a reduce astfel de daune.
Vezi mai mult
Performanța profesorului este un factor cheie pentru includerea deplină a elevilor...
Vârstismul, o ciumă socială care compromite viitorul societății braziliene
Termenul de violență structurală a fost inventat de sociologul norvegian Johan Gultang. În articolul său din 1969, „Violența, pacea și cercetarea păcii”, Gultang a susținut că violența structurală a explicat puterea negativă a instituțiilor sociale și a sistemelor de organizare socială între comunități marginalizat.
Este important să distingem conceptul de violență al lui Gultang de termenul așa cum este definit în mod tradițional. Gultang a definit violența structurală ca fiind cauza principală a diferențelor dintre realitatea potențială a oamenilor și circumstanțele lor reale.
De exemplu, speranța de viață potențială în populația generală poate fi semnificativ mai mare decât speranța de viață reală a membrilor grupurilor dezavantajate. Acest lucru se datorează unor factori precum rasismul, inegalitatea economică sau sexismul. În acest exemplu, discrepanța dintre speranța de viață potențială și cea reală rezultă din violența structurală.
Violența structurală permite analize mai nuanțate ale forțelor sociale, culturale, politice, economice și istorice care modelează inegalitatea și suferința. Creează o oportunitate de a lua în considerare în mod serios rolul diferitelor tipuri de marginalizare. Exemple sunt sexismul, rasismul, vârstismul, homofobia și/sau sărăcia.
Această formă de violență ajută la explicarea forțelor multiple și adesea care se intersectează. Ele creează și perpetuează inegalitatea pe mai multe niveluri. Atât pentru indivizi, cât și pentru comunități.
Ea subliniază, de asemenea, rădăcinile istorice ale inegalității moderne. Inegalitățile și suferințele timpului nostru se desfășoară adesea într-o poveste mai largă a marginalizării. Acest cadru oferă un context critic pentru înțelegerea prezentului în ceea ce privește relația sa cu trecutul.
De exemplu, marginalizarea în țările postcoloniale are adesea o legătură strânsă cu istoriile lor coloniale. Așa cum inegalitatea din Brazilia trebuie luată în considerare în raport cu istoriile complexe ale sclaviei, imigrației și politicii.
