Dacă ești un iubitor de literatură braziliană, atunci ar trebui să știi deja asta Manuel Bandeira este un nume obligatoriu pentru raftul tău, nu-i așa? Acest poet important, care în ciuda fragilității sale fizice (a luptat toată viața cu tuberculoza) a traversat secolul XX și a devenit unul dintre cei mai productivă și longevivă în istoria literelor noastre, a lăsat o contribuție enormă literaturii, care trezește și astăzi interesul nenumăraților cititori în domeniu. Brazilia. Prin retinele sale au trecut nenumărate evenimente istorice, sociale și culturale, care au mers să locuiască în versurile pătrunse de mare lirism, principala lui caracteristică.
Bandeira, împreună cu Oswald și Mário de Andrade, a fost precursorul modernismul brazilian. Totuși, spre deosebire de poezia și proza demolatoare a semenilor săi, poetul a oferit cititorilor săi versurile gratuite și liric, mai preocupat de traducerea evenimentelor cotidiene decât de șocant sau de impunerea unei noi identități literar. Nu că un astfel de proiect nu ar fi locuit în poetica lui, dar este incontestabil că, printre moderniști, Bandeira a fost diferit. Poate că în această particularitate se află atemporalitatea versurilor sale, care vizitează constant testele celor mai diverse examene de admitere și concursuri din toată țara. Bandeira este cu siguranță o lectură obligatorie, esențială pentru înțelegerea evoluției poeziei braziliene.
Vezi mai mult
Itaú Social 2022 va distribui 2 milioane de materiale fizice și...
ONG-ul Pró-Saber SP oferă cursuri gratuite pentru educatori
Pentru ca tu să știi puțin mai multe despre acest unul dintre cei mai importanți și străluciți poeți ai literaturii noastre, site-ul Escola Educação a selectat cincisprezece poezii de Manuel Bandeira care vor garanta o incursiune în universul poetic al acestui din Recife care merită toată venerația publicului Brazilian. Lectură bună!
Ajunul Crăciunului
Când sosește Nedoritul oamenilor
(nu stiu daca dureaza sau e scump),
Poate mi-e frică.
Poate zâmbește sau spune:
– Bună, inevitabil!
Ziua mea a fost bună, s-ar putea să se lase noaptea.
(Noaptea cu vrăjile ei.)
Vei găsi câmpul arat, casa curată,
Masa pusă,
Cu totul la locul lui.
flacără și fum
Dragoste – flacără, apoi fum…
Meditează la ceea ce vei face:
Vine fumul, trece flacăra...
Bucurie crudă, fericire rară,
Stăpân al meu și al ființei tale,
Dragoste – flacără, apoi fum…
Atât de mult arde! si, din pacate,
Arde ce e mai bun,
Vine fumul, trece flacăra...
Pasiune pură sau lipsită de sens,
Trist sau fericit, milă sau plăcere,
Dragoste – flacără, apoi fum…
Cu fiecare pereche pe care zorii o captează,
Ce emoționantă este seara!
Vine fumul, trece flacăra...
Mai degrabă, totul este gust și har.
Dragoste, linie de foc!
Dragoste – flacără, apoi fum…
Pentru că, voi fi mulțumit
(Cum pot să-ți spun...),
Vine fumul, trece flacăra...
Flacăra arde. Ceață de fum.
Atât de trist este! Dar trebuie să fie…
Dragoste... - sună, apoi fumează:
Vine fumul, trece flacăra...
Steaua
Am văzut o stea atât de sus,
Am văzut o stea atât de rece!
Am văzut o stea strălucitoare
În viața mea goală.
A fost o stea atât de mare!
A fost o stea atât de rece!
Am fost o singură stea
Strălucind la sfârșitul zilei.
de ce distanța ta
pentru compania mea
Nu ai coborât steaua aceea?
De ce strălucește atât de puternic?
Și am auzit-o în umbra adâncă
Răspunde că a făcut-o
a da speranta
Mai trist la sfârșitul zilei mele.
pneumotorax
Febră, hemoptizie, dispnee și transpirații nocturne.
Toată viața care ar fi putut fi și asta nu a fost.
Tuși, tuse, tuse.
A trimis după doctor:
– Spune treizeci și trei.
– Treizeci și trei... treizeci și trei... treizeci și trei...
- A respira.
– Ai o excavație în plămânul stâng și un plămân drept infiltrat.
– Deci, domnule doctor, nu se poate încerca pneumotoraxul?
- Nu. Singurul lucru de făcut este să cântați un tango argentinian.
Raul
Fii ca râul care curge
Tăcut în noapte.
Nu vă temeți de întunericul nopții.
Dacă există stele pe cer, reflectați-le
Și dacă cerul este acoperit de nori,
Asemenea râului, norii sunt apă,
Reflectați-le și fără mâhnire
În adâncurile liniştite.
ferma veche
Casa era asa...
Unde? Il caut si nu il gasesc.
Aud o voce pe care am uitat-o:
Este vocea aceluiași flux.
O, cât timp a trecut!
(Au trecut peste cincizeci de ani.)
Atâtea pe care moartea i-a luat!
(Și viața... în dezamăgiri...)
cămătăria a făcut camă curată
Din vechea fermă tristă:
Casa nu mai exista...
„Dar băiatul încă mai există.
drum
Drumul ăsta pe care locuiesc, între două cotituri ale drumului,
Interesant mai mult decât un bulevard urban.
În orașe toți oamenii arată la fel.
Toți sunt la fel. toată lumea este toată lumea.
Nu aici: se simte bine că fiecare își aduce sufletul.
Fiecare creatură este unică.
Chiar și câinii.
Acești câini de la țară arată ca oameni de afaceri:
Ei sunt mereu îngrijorați.
Și câți oameni vin și pleacă!
Și totul are acel caracter impresionant care te face să meditezi:
Înmormântarea pe jos sau căruța de lapte trasă de o capră
viclean.
Nici murmurul apei nu lipsește, pentru a sugera, prin vocea simbolurilor,
Că viața trece! ca viata trece!
Și tinerețea aceea se va sfârși.
afecțiunea imposibilă
Ascultă, nu vreau să-ți spun dorința mea
Vreau doar să vă spun tandrețea mea
O, dacă în schimbul atât de multă fericire mi-ai da
Te-aș putea înlocui
– Am știut să mă odihnesc –
În inima frântă
Cele mai pure bucurii ale copilăriei tale!
Exemplul trandafirilor
O femeie s-a plâns de tăcerea iubitului ei:
- Nu ma mai placi, ca nu gasesti cuvinte sa ma laude!
Apoi el, arătând spre trandafirul care moare în sânul ei:
— N-ar fi o prostie să-i ceri acestui trandafir să vorbească?
Nu vezi că se predă parfumului ei?
Satelit
Dupa-amiaza tarziu.
Pe cerul de plumb
luna plictisitoare
plutește
foarte cosmografic
Satelit.
Demetaforizat,
Demistificat,
Dezbrăcat de vechiul secret al melancoliei,
Nu este acum golful schismelor,
Vedeta nebunilor și a îndrăgostiților.
doar daca
Satelit.
Ah, luna acestei după-amiezi târzii,
Demisia misiunilor romantice,
Nicio prezentare pentru disponibilitati sentimentale!
Obosit de plusvaloarea,
imi place asa:
lucrul în sine,
– Satelit.
arta de a iubi
Dacă vrei să simți fericirea de a iubi, uită-ți sufletul.
Sufletul este ceea ce strică dragostea.
Numai în Dumnezeu poate găsi satisfacție.
Nu un alt suflet.
Numai în Dumnezeu - Sau în afara lumii.
Sufletele sunt incomunicabile.
Lasă-ți corpul să se înțeleagă cu un alt corp.
Pentru că trupurile se înțeleg, dar sufletele nu.
dezamăgire
Scriu versuri ca cineva care plânge
De consternare... de dezamăgire...
Închide cartea mea dacă pentru moment
Nu ai de ce să plângi.
Versul meu este sânge. Pofta arzătoare...
Tristețe rară... remuşcări zadarnice...
Mă doare în vene. Amar și fierbinte,
Cade, picătură cu picătură, din inimă.
Și în aceste versuri de angoasă răgușită,
Deci din buze curge viața,
Lăsând un gust acru în gură.
– Scriu versuri ca cineva care moare.
Versuri pentru un vals romantic
după-amiaza agonizează
La sfântul cântec de leagăn
De briza nopții.
Și eu, care mor și eu,
mor fără mângâiere,
Dacă nu vii, Elisa!
Oh, nici măcar nu te umanizează
Plânsul atât de mult
Pe fețe alunecă
A iubitului care întreabă
implorând
Dragostea ta, Elisa!
Râde, râde, pas!
Cântecul meu, însă,
Dar te îndumnezeiește,
femeie diferită,
atât de indiferent,
Elisa inumană!
poetic
M-am săturat de lirismul măsurat
De un lirism bine purtat
De la funcţionarul public de lirism cu carte de pontaj
protocol și expresii de apreciere către dl. director
M-am săturat de lirismul care se oprește și se duce să afle în dicționar
caracterul vernacular al unui cuvânt
Jos puriștii
Toate cuvintele, mai ales barbarii universale
Toate constructele, în special sintaxa excepțiilor
Toate ritmurile, mai ales cele nenumărate
M-am săturat de lirismul cochet
Politic
Rahitic
Sifilitic
Dintre tot lirismul care capitulează în faţa a ceea ce este în afara lui.
La urma urmei, nu este lirism
Va fi tabel contabil al cosinusului secretar al iubitului exemplar
cu o sută de șabloane de carduri și diferite moduri de a
pe placul femeilor etc.
Vreau în schimb lirismul nebunului
Lirismul bețivilor
Lirismul dificil și înțepător al bețivilor
Lirismul clovnilor lui Shakespeare
– Nu vreau să mai știu despre lirismul care nu este eliberare.
Versuri scrise în apă
Cele câteva versuri care merg acolo,
Le-am pus în locul altora.
Tu care m-ai citit, las visul tau
Imaginează-ți cum vor fi.
În ele îți vei pune tristețea
Sau mai degrabă jubilația ta, și poate
Le vei găsi, tu care mă citești,
O nuanță de frumusețe...
Cei care i-au auzit nu i-au iubit.
Bietele mele versuri mutate!
deci fii uitat
Unde le-a aruncat vântul rău.
Luana Alves
Licențiat în Litere
